Teoria integralistă – paradigmă, nu ipoteză
Este o onoare să fiu invitat să scriu prefața pentru această lucrare specială dedicată Teoriei integraliste. Am fost un adept al acestei teorii, descoperind-o pentru prima dată atunci când am participat la o conferință internațională de pelvi-perineologie la Veneția în 2009. Mulți clinicieni și oameni de știință cărora li s-a prezentat Teoria integralistă au respins-o, considerând-o “doar o teorie” și confundând-o astfel cu termenul de ipoteză. Cu toate acestea, este esențial ca cititorul să își amintească faptul că ipotezele științifice reprezintă o explicație preliminară pentru un fenomen observat, bazându-se însă, în general, pe date limitate. Acestea trebuie să fie testabile și falsificabile dacă nu sunt adevărate. În schimb, Academia Națională de Știință definește o teorie științifică ca fiind o explicație unificatoare pentru un set de observații, deducții și ipoteze testate. Teoriile științifice nu sunt speculații nefondate, ci reprezintă fundamentul înțelegerii noastre despre natură.
Ultima parte a frazei anterioare este de o importanță capitală. Teoria integralistă oferă o înțelegere a simptomatologiei disfuncției planșeului pelvian și face legătura între tulburările anatomice și simptomul asociat. Aceasta oferă o explicație detaliată a modului în care continența și funcția normală sunt menținute de organele pelviene și de structurile de susținere, precum și de interrelația funcțională precisă dintre aceste organe și mușchii planșeului pelvian. În acest moment, cititorul ar trebui să pună la îndoială măsura în care înțelege anatomia și fiziologia planșeului pelvian și să se întrebe dacă înțelegerea sa îi permite sau nu să explice cu acuratețe simptomele pe care se află în situația de a le trata aproape zilnic.
Această ediție conține 19 articole distincte, pe care cititorului îi este recomandat să le citească în ordine. Editorialul include o explicație a motivelor pentru care o astfel de teorie universală este necesară pentru a avansa și a gestiona una dintre cele mai frecvente și mai invalidante probleme care afectează sănătatea femeilor în epoca modernă. Se estimează că, la un moment dat, aproximativ un miliard de femei de pe planetă vor suferi de unul sau mai multe simptome de disfuncție a planșeului pelvian.
După o scurtă introducere, capitolele 2, 3 și 4 oferă o explicație precisă a anatomiei și fiziologiei normale a vezicii urinare și a ano-rectului. Capitolul 5 prezintă cititorului o explicație alternativă pentru durerea pelviană de origine necunoscută și modul în care aceasta poate fi explicată prin Teoria integralistă, împreună cu date validate științific. După parcurgerea acestor prime cinci capitole, cititorului i se prezintă un sistem de diagnosticare și un algoritm care facilitează un diagnostic ușor doar pe baza simptomelor pacienților. Capitolele 7 și 8 oferă o introducere în principiile chirurgicale bazate pe paradigma Teoriei integraliste: faptul că o restaurare corectă a anatomiei normale va restabili funcția normală, împreună cu metode pentru proceduri simulate care pot produce o ameliorare simptomatică temporară ca parte a procesului de examinare.
Capitolul 9 oferă dovezi că cistita interstițială/sindromul durerii vezicale poate fi inclus(ă) în sindromul fornixului posterior și despre modul în care acest lucru se raportează la Teoria integralistă, alături de metode potențiale de vindecare.
Capitolele 10-15 oferă o explicație mai detaliată a intervențiilor chirurgicale potențiale pentru gestionarea acestor afecțiuni, toate acestea având ca scop restabilirea integrității ligamentelor. Capitolul 12 este de o importanță deosebită și îl îndemn pe cititorul care a citit primele 11 capitole să acorde o atenție deosebită conținutului său. Pe lângă restabilirea funcției normale prin tratarea/remedierea?? laxității țesuturilor, există condiții specifice în care un exces de tensiune și cicatrizare va produce propriul complex de simptome. Această înțelegere nu numai că a permis o îmbunătățire uriașă a gestionării pacienților cu incontinență în urma unei intervenții chirurgicale pentru fistula obstetricală, dar explică și o afecțiune specifică care va fi întâlnită la multe paciente care au suferit mai multe intervenții pentru incontinență de stres și prolaps urinar. Se detaliază un sindrom identic care în prezent nu este atât de bine înțeles: sindromul de “tethered vagina”- sindromul vaginului rigid (TVS) nu numai că explică cu tact/cu eleganță și oferă un tratament pentru această afecțiune, dar acționează ca o dovadă pozitivă pentru Teoria integralistă în ansamblul ei.
Capitolul 16 oferă o perspectivă asupra importanței tonusului muscular, a forței și a echilibrului, împreună cu neurologia asociată în controlul funcției și disfuncției vezicale. Capitolul 17 oferă dovezi cu privire la modul în care exerciții speciale de întărire a mușchilor bazate pe poziția ghemuit pot fi utilizate pentru a vindeca incontinența urinară la copii. Acesta oferă o abordare nechirurgicală a disfuncției pelviene la femeile aflate la premenopauză, care este posibil să își mai dorească copii și la care intervenția chirurgicală poate să nu fie adecvată. După ce și-a încheiat lectura, cititorul ar putea lăsa un exemplar al acestei ediții pe biroul unui coleg pediatru specializat în enurezis.
Capitolul 18 oferă o comparație între rezultatele paradigmei actuale de gestionare și paradigma Teoriei integraliste în gestionarea prolapsului organelor pelvine și al vezicii urinare hiperactive. În acest stadiu, cititorul ar putea dori să se familiarizeze din nou cu primul paragraf al acestei Prefețe. Capitolul 19 extinde Teoria integralistă în domeniul ipotezelor cu privire la potențialele analogii masculine și la primele dovezi care le susțin.
Istoria ne-a învățat că “știința nu este niciodată statornică”. Uneori, știința și înțelegerea unei epoci se schimbă prin evoluție, iar alteori prin revoluție. Oricum ar fi, este extrem de important ca noile descoperiri, în special cele care aduc dovezi în sprijinul lor, să fie discutate și dezbătute în cadrul reuniunilor științifice, oricât de aprinse ar deveni aceste schimburi de idei. Acesta este modul în care învățăm; acesta este modul în care avansăm și acesta este modul în care facem din lume un loc mai bun. Măcar atât le datorăm multora dintre bravii noștri predecesori (Copernic, Galileo, Bruno, Semmelweiss etc.) care au luptat și s-au sacrificat pentru schimbările benefice din lumea în care trăim astăzi.
Mulțumiri
Finanțare: Niciuna.
Footnote
Proveniența și evaluarea colegială: Acest articol a fost comandat de Societatea Internațională de Pelvi-perineologie pentru publicația “Integral Theory Paradigm” publicată în Annals of Translational Medicine. Peter Petros (editor) și Vani Bardetta (editor asistent) au fost editorii invitați neplătiți ai publicației. Articolul nu a fost supus unei evaluări externe de către colegi.
Conflicte de interese: Autorul a completat formularul pentru Disclosure al ICMJE (disponibil la https://atm.amegroups.com/article/view/10.21037/atm-23-1819/coif). Lucrarea “Paradigma teoriei integraliste” a fost comandată de Societatea Internațională de Pelvi-perineologie fără nicio finanțare sau sponsorizare. Autorul nu are alte conflicte de interese de declarat.
Declarație etică: utorul este responsabil pentru toate aspectele lucrării, asigurându-se că întrebările legate de acuratețea sau integritatea oricărei părți a lucrării sunt investigate și rezolvate în mod corespunzător.
Declarație privind accesul deschis: Acesta este un articol cu acces deschis distribuit în conformitate cu Licența internațională Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 4.0 (CC BY-NC-ND 4.0), care permite reproducerea și distribuirea necomercială a articolului cu condiția strictă de a nu se face nicio modificare sau editare și de a se cita în mod corespunzător lucrarea originală (inclusiv linkuri atât către publicația oficială prin intermediul identificatorului DOI relevant și către licență). Vezi: https://creativecommons.org/licenses/by-nc-nd/4.0/.
Editor: Traian Enache, Head of Surgical Gynaecology, Medicover Hospitals Bucharest, Romania
Translator: Rîbu Iuliana-Georgiana, Teacher of French and German and Founder of AstraLingua, Bucharest, Romania
(Acest text este doar pentru scopuri academice, conținutul real trebuie verificat cu versiunea originală în engleză.)